25 de ani de GRAMPET Group: de la o afacere de familie, la prima multinațională 100% românească cu operațiuni în 10 țări din Europa

Despre GRAMPET în urmă cu 25 de ani

Am pornit această afacere în 1999, într-o piață care abia începea să deprindă regulile economiei moderne. Am învățat că nu poți câștiga fără să riști și am valorificat fiecare oportunitate pe care am întâlnit-o până când am devenit prima multinațională 100% românească. Ascensiunea noastră pe piețele internaționale a început în 2004, iar prima țară în care ne-am extins a fost Bulgaria. În 2005, ajungeam și în Ungaria, iar cinci ani mai târziu, în 2010, în Republica Moldova și Germania. În 2012, ne făceam simțită prezența pe piața din Austria, în 2016 în Croația, după care au urmat Serbia în 2018, Grecia în 2019, Slovenia în 2021 și Macedonia anul acesta. Avem operațiuni în 10 țări din Europa și acum, când împlinim 25 de ani de activitate, privim cu speranță înspre viitor. Sperăm ca în următorul sfert de secol, să ducem povestea GRAMPET și mai departe pe harta lumii și să contribuim și mai mult la dezvoltarea industriei feroviare.

Cum arată GRAMPET acum?

Acum, după 25 de ani de activitate, suntem cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din România şi Europa Centrală și de Sud-Est. Avem în portofoliu 18 companii, operăm 450 de locomotive și 20.000 de vagoane, transportăm anual peste 15 milioane de tone de marfă, iar cifra de afaceri la nivel de grup a ajuns la 440 milioane de euro în 2023.

Grup Feroviar Român (GFR), compania fanion a grupului, este cel mai mare operator privat de transport feroviar de marfă din România, iar cele 4 fabrici unde construim, reparăm și modernizăm vehicule feroviare sunt Electroputere VFU Pașcani, RELOC Craiova, REVA Simeria și GRAMPET Debreceni.

Alături de GFR am inaugurat anul acesta cel mai mare terminal de transbordare a cerealelor din Europa. Noul complex de la Dornești, rezultatul unei investiții de 10 milioane de euro, are o capacitate de transbordare de 3 milioane de tone și consolidează poziția României ca hub european logistic și feroviar. Este al cincilea terminal operat de GRAMPET Group, marcând un nou capitol în eforturile noastre de a eficientiza infrastructura feroviară alături de celelalte 4 terminale logistice situate la granițele cu Ucraina, Republica Moldova (la Galați, Cristești Jijia și Halmeu) și în zona de nord a Capitalei.

Fără doar și poate însă, una dintre marile realizări ale noastre din ultimii ani este construcția automotorului Leon, primul tren diesel fabricat în România după cel de-Al Doilea Război Mondial. Născut din sinergia a 155 de ani de istorie a Electroputere VFU Pașcani, Leon demonstrează că ingineria și proiectarea românească există în continuare și că avem pe ce să construim viitorul industriei feroviare.

Tot la Electroputere VFU Pașcani, 27 de „Săgeți Albastre” au ieșit pe porțile fabricii după revizii capitale și am început testarea și omologarea vagonului prototip modernizat cu fonduri din PNRR, parte a două contracte cu o valoare totală de peste 66 de mil. de euro.

De asemenea, la RELOC Craiova prima locomotivă modernizată din cele 19 contractate prin PNRR, parte a unui contract de peste 91 de mil de euro, tocmai ce a desfășurat cu succes proba de performanță.

Pentru a face performanță însă, este nevoie de viziune și leadership. Sunt factori cheie în gestionarea cu succes a provocărilor cu care se confruntă o companie de talia GRAMPET. An de an, am reușit să răspundem rapid și eficient nevoilor pieței, asigurând clienților noștri o experienţă integrată la cel mai înalt nivel de competență. Evoluția noastră este dovada angajamentului pe care ni l-am asumat, de a contribui la dezvoltarea economică a României și de a ne conecta la regiune și la lume.

Cu ce se mândrește GRAMPET?

Cu misiunea și valorile sale. În centrul lor sunt oamenii și performanța. De altfel, strategia noastră este axată pe investițiile în oameni, în societate și în proiectele strategice. Fiecare oportunitate este analizată atent, iar decizia de investiție reflectă întotdeauna obiectivele de business pe termen lung.

Am lucrat neîncetat pentru a așeza pe o linie ascendentă nu doar companiile din grupul nostru, ci și întreaga industrie feroviară. În 2023 și 2024 ne-am axat pe dezvoltare și  modernizare, iar investițiile pe care le-am făcut depășesc 100 de milioane de euro: de la inaugurarea celui mai mare terminal de transbordare a cerelelor din Europa, la achiziția a 74 de trenuri DMU pentru transport pasageri și a 31 de locomotive, din care 10 au fost deja modernizate, la achiziția a 212 vagoane cisterna și a 60 vagoane pentru cereale, a altor 7 locomotive, noi de data aceasta, marca Siemens Smartron, și până la achiziția a 70% din pachetul de acțiuni al Electromontaj Carpați SA Sibiu. Și nu vrem să ne oprim aici. Din contră, pentru următorii doi ani (2025 și 2026), sumele totale destinate investițiilor cumulează aproximativ 150 de milioane de euro.

Însă investițiile acestea trebuie dublate de investiții în resursa umană. Traversăm o perioadă caracterizată de schimbări alerte, generate în principal de evoluția tehnologiei. Din acest motiv, perfecționarea continuă devine necesară. Oamenii trebuie să învețe să înțeleagă că pot folosi tehnologia în avantajul lor, pentru a deveni mai productivi, și trebuie să învețe să utilizeze instrumentele digitale și noile echipamente cu care lucrează. Desigur, la acestea se adaugă și problema accesului la educație, care din păcate nu este la îndemâna tuturor. 

Noi ne propunem să venim cu o contribuție importantă pe toate aceste paliere și sperăm că ni se vor alătura tot mai multe companii. De fapt, facem asta deja prin parteneriatele pe care le derulăm cu mediul academic – modernizarea a două laboratoare în cadrul Facultații de Transporturi de la POLITEHNICA București la care se adaugă un parteneriat strategic semnat cu aceeași universitate, pentru dezvoltarea proiectului „Campus Dual” ce va atrage fonduri europene în valoare de 30 de milioane de euro – dar și prin programe proprii, așa cum este Școala GFR – un proiect în care am investit peste 18 milioane de euro până acum și prin care peste 1.200 de persoane au avut ocazia de a se specializa în diferite meserii specifice sectorului feroviar.  

Ce vă propuneți pentru 2025?

Pentru industria de transport feroviar, ultimii ani au însemnat reziliență, agilitatea și capacitatea de a valorifica oportunitățile apărute. GRAMPET și-a impus standardele ridicate de excelență și eficiență, prin eforturile de dezvoltare a afacerilor clienților, contribuind astfel la creșterea economică, a comunităților locale, dar și la bunăstarea oamenilor. Obiectivul asumat, în continuare, este de a conecta afaceri, oameni și idei; de a împărtăși soluții și viziuni pentru a face industria feroviară un element cheie al dezvoltării durabile a societății.

Angajamentul nostru este unul pentru viitor. Un viitor mai bun pentru generațiile viitoare. Suntem conștienți de importanța sectorului feroviar în orice economie, nu doar pentru România, și vrem să contribuim la dezvoltarea lui. Fiecare proiect pe care îl facem ne aduce mai aproape de România ca un hub feroviar regional. Avem o poziție geografică favorabilă, strategică, pe care trebuie să o valorificăm și sperăm că, printr-un dialog deschis și transparent, vom reuși să cooptăm și alți parteneri în acest demers.